Ana-Maria Beclenaș
În prezent, Ana-Maria este coordonatorul departamentului de fundraising din cadrul Clubului LMT dupa ce, anterior, a coordonat activitatea departamentului de proiecte internaţionale. În anul 2009 a devenit trainer în cadrul programului educaţional “Liderii Mileniului Trei”, specializându-se pe negocierea şi solutionarea conflictelor. Mai mult, a absolvit traininguri de vânzari şi management de proiect şi a participat la numeroase seminarii naţionale. A adunat o experienţă de 3 ani în domeniul voluntariatului, timp în care s-a implicat ca organizator în implementarea: programului de orientare în carieră – ”Student Career Path”, a scolii de iarnă axate pe dezvoltare personală şi management de proiecte – ”Experience Project Management” şi a unicii şcoli naţionale de vară focalizată pe reconstrucţia imaginii ţării – ”Branding Romania”. Ana-Maria este interesata totodată de: educaţie, training şi voluntariat.







